Prologue
După îndelung așteptata independență de uriașul pe cale de a se nărui, tânărul stat georgian se cufundă în haos. La sfârșitul anilor 1980, între pereții igrasioși și balcoanele de lemn fermecate ale cartierelor vechi din Tbilisi, se întâlnesc patru fete: Dina cea lacomă de libertate, Ira cea inteligentă și nesociabilă, Nene cea romantică, nepoata celui mai influent interlop din oraș, și Keto cea sensibilă. Prietenia lor sfidează orice: prima mare iubire, căreia îi este îngăduit să înflorească doar în umbră, violența care izbucnește pe străzi, penele de curent, heroina care inundă țara și fisurile unei democrații recente. Dar, în cele din urmă, o trădare de neiertat și o moarte tragică le despart. Abia în 2019, cu ocazia unei mari retrospective cu fotografiile prietenei lor dispărute, ajung să se reîntâlnească. Expoziția le înfățișează propria poveste, care este totodată povestea țării lor, obligându-le să ridice vălul ce acoperă trecutul, iar iertarea pare posibilă.„Extraordinară! Uluitoare în primul rând datorită dimensiunilor impresionante: peste 500 de pagini, o duzină de personaje, o frescă umană cuprinzând mai bine de treizeci de ani. Un roman fascinant, amintind deopotrivă de literatura rusă prin ardoarea existențială și de cea germană prin profunzimea psihologică. O carte impunătoare despre revoltă, despre încercarea și ispita de a trăi.“ - Le Figaro„Rețineți acest nume: Nino Haratischwili. O povestitoare excepțională. Lumina care lipsea este un roman care-l devorează pe cititor chiar în timp ce acesta devorează romanul. Haratischwili izbutește să îmbine euforia intimității cu brutalitatea politicii. Și o face cu măiestrie. Fără să sufoce niciun moment căldura speranței personajelor.“ - Le Monde„Lumina care lipsea prezintă un vârtej de personaje secundare care te trimit cu gândul la atmosfera vrăjită a romanelor lui Orhan Pamuk. Dar Elena Ferrante este cea care, înaintea tuturor, pare să-i sufle lui Nino Haratischwili la ureche în timp ce aceasta relatează viețile zbuciumate ale unor noi prietene geniale.“ - Le Nouvel ObsNino Haratischwili, născută în 1983 la Tbilisi, este un nume consacrat în literatura, dramaturgia și regia de teatru europeană. Primul său roman, Juja (2010), a fost distins cu premiul pentru debut Buddenbrooks Lübeck. Au urmat numeroase alte distincții, printre care Premiul pentru Literatură Anna Seghers, Premiul Bertolt Brecht și Premiul Comemorativ Schiller, iar romanul Die Katze und der General a fost inclus pe lista scurtă pentru Premiul German de Carte din 2019. A opta viață (pentru Brilka), o adevărată saga de familie, tradusă în 25 de limbi, a devenit bestseller mondial și este în curs de ecranizare. Drepturile pentru noul ei roman, Lumina care lipsea, au fost vândute în 15 țări, încă dinainte de apariția cărții. Autoarea trăiește la Berlin. La Editura Trei a mai apărut A opta viață (pentru Brilka).
Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit. Suspendisse varius enim in eros elementum tristique. Duis cursus, mi quis viverra ornare, eros dolor interdum nulla, ut commodo diam libero vitae erat. Aenean faucibus nibh et justo cursus id rutrum lorem imperdiet. Nunc ut sem vitae risus tristique posuere.
Vivamus suscipit tortor eget felis porttitor volutpat. Curabitur arcu erat, accumsan id imperdiet et, porttitor at sem. Vestibulum ac diam sit amet quam vehicula elementum sed sit amet dui. Donec rutrum congue leo eget malesuada.
Pellentesque in ipsum id orci porta dapibus. Sed porttitor lectus nibh. Nulla quis lorem ut libero malesuada feugiat. Mauris blandit aliquet elit, eget tincidunt nibh pulvinar a. Donec rutrum congue leo eget malesuada.
Read the Full Book
Register for a free membership to continue reading Lumina care lipsea and gain unlimited access to our entire library.
Continue Reading
Secure & Ad-Free Experience