Toate sfârșiturile sunt la fel

Povestea lui Andrei, un tânăr care, încă de mic, crește fără tată, imagine care îi stăruie în minte precum o umbră. Având o relație foarte apropiată de mama lui, încercând să treacă prin viață ținându-se, în întuneric, de mână, Andrei suferă un șoc când află ce este aceasta dispusă să facă doar pentru a-i fi lui bine. Astfel, simțind nevoia de a găsi răspunsuri care, mai degrabă, ar rămâne întrebări, el pleacă de acasă. În afara tabernaculului pântecului mamei sale, el îi întâlnește, pe rând, pe B. și Irina. Misteriosul B. este un personaj care, hiperbolizat, îi aduce aminte de tatăl său, iar Irina este muza, este himera care reprezintă o reîncarnare a mamei sale, o figură ștearsă, distompată a chipului maternal pe care acesta râvnește să-l sărute. În cei doi, Andrei va afla, deopotrivă, ce înseamnă dragostea și moartea, ura și disprețul, frumosul, dezamăgirea, visul, idealul, descoperind, încetul cu încetul, tainele ascunse ale vieții și frumusețea care sălășluiește în orice obraz roșiatic. Trăind extravisceral aproape, el pune accent pe amintiri, pe olfactivitatea vieții, pe forme și culori, pe metafore, pe dimensiuni și spații. De asemenea, ajuns la finele vieții sale, el dorește să-și scrie romanul prin care, astfel, să aibă certitudinea că viața lui, așa cum a fost, n-a fost degeaba!O călătorie în sufletul copilului care, în împrejurimile și circumstanțele vieții, devine om! Un spirit liber, dar încorsetat de dorul ucigător și de niște trăiri, ar spune unii, greșite. Andrei este, dincolo de a fi un personaj, o stare, este un mod de viață și un adevăr: copilul-omul-himera, are certitudinea sa atunci când vorbește despre lumea înconjurătoare - întotdeauna, indiferent de loc, timp, spațiu, figura mamei va reprezenta oglinda unui suflet bun, plin de candoare, dar înțeles greșit. O odă a sfințeniei mamei, a glasului ei răgușit și supus timpului.