Interior zero

„Ajunsă la cea de-a treia carte de proză, Lavinia Braniște a reușit ceva ce alții nu obțin nici pînă la finalul carierei: să aibă un personaj personal, un tip recognoscibil care navighează dintr-o carte în alta, cam ca Henry Chinaski al lui Bukowski, toutes proportions gardees... Iarăși, Lavinia dă senzația că scrie foarte ușor, că pur şi simplu notează ce i s-a întîmplat peste zi, or, asta este proza cea mai «muncită» de fapt. Acest comportamentism lejer, marca Laviniei, ascunde framîntări, revolte, chiar şi o teorie personală a literaturii. Nu ştiu dacă avem în faţă un roman sau proză scurtă: aş spune mai curînd că este harta unui teritoriu pe care autoarea îl cartografiază obsesiv şi minuțios.” (Bogdan-Alexandru Stănescu) „Interior zero cartografiază zona sinistră dintre noi. Orice apropiere se preschimbă numaidecât în strâmtore şi abuz. Oameniii sunt aici meschini ori egoişti ori amândouă. De aceea, nicio comuniune nu este posibilă. Lavinia Branişte surprinde tragicul acesta – de tip dostoievskian, mi se pare – nu în expresia sa monumentală, ca un Ivan Karamazov revoltat, ci în tot felul de... nimicuri . Părerea mea este că tocmai aceste mici scene de interior, faptele banale care se succedă implacabil, dau forţa de convingere pe care o are cartea.” (Ovidiu Pop)