Jurnal. 1935 - 1944

In ciuda legendelor care circulau in jurul misteriosului jurnal inedit al lui Mihail Sebastian, putini au avut prilejul sa consulte cele noua caiete ale sale, pastrate cu sfintenie de familia scriitorului vreme de cincizeci de ani. Urmasii lui Mihail Sebastian au incuviintat publicarea integrala a Jurnalului. Apare astfel, intr-o editie ingrijita de Gabriela Omat si prefatata de Leon Volovici, nu numai una dintre cele mai captivante scrieri memorialistice ale literaturii romane moderne, dar si un extraordinar document de istorie culturala si politica a anilor '30-'40. Primele pagini dm Jurnalul lui Sebastian dateaza din februarie 1935. Trecuse un an de la declansarea scandalului din jurul romanului De doua mii de ani... si al socantei sale prefete antisemite, semnata de Nae Ionescu. Atacurilor din toate directiile scriitorul le raspunsese intr-un eseu magistral, Cum am devenit huligan, incheiat in decembrie 1934. Dar criza sa sufleteasca si de constiinta pare sa inceapa abia acum, iar insemnarile acestui adevarat „jurnal de bord“ se vor face ecoul furtunilor launtrice, ca si al celor care bantuiau, in epoca, viata politica a tarii si intreaga Europa. De aceea, in marturia complexa lasata de Sebastian se interfereaza un jurnal intim, al starilor interioare si experientelor sentimentale, un jurnal de creatie, un jurnal „evreiesc“ si, mai amplu decat toate, unul intelectual si politic.In acesta din urma, se afla adevarate revelatii portretistice, ca si „foaia de temperatura“ a relatiilor scriitorului cu prietenii apropiati – Mircea Eliade, Camil Petrescu, Al. Rosetti, Petru Comarnescu, Eugen lonescu, Martha si Antoine Bibescu, C. Noica, C. Visoianu, Teodorescu-Braniste –, alaturi de scanteietoare instantanee din viata politica si culturala bucuresteana.Dupa ce consemneaza, in chip tulburator, „convertirea legionara“ a unor straluciti prieteni, Jurnalul lui Sebastian devine o cronica a Bucurestilor in vreme de razboi si a dramei populatiei evreiesti din aceeasi perioada. Paginile finale, datand din decembrie 1944, inregistreaza cu aceeasi acuitate, o data cu prezenta trupelor sovietice in Bucuresti, semnele nelinistitoare ale instalarii viitoarei opresiuni comuniste. E ultimul mesaj lasat de scriitor posteritatii.